INSTRUMENTELE FOLOSITE LA PREPARAREA MATCHA

Dacă ai văzut vreodată o ceremonie tradițională japoneză a ceaiului – chado, ai observat cu siguranță și ustensilele folosite. Sunt piese frumoase, fiecare cu povestea, utilitatea ei și servesc aceluiași scop: prepararea unui Matcha de calitate.
Acesta este un ghid pentru a te ajuta să înțelegi care sunt instrumentele pentru prepararea Matcha și modul în care ele se le folosesc pentru a obține o ceașcă delicioasă de Matcha (desigur, cu condiția să ai matcha de foarte bună calitate)
Odată ce ai băut  Matcha și te-ai îndrăgostit și mai mult de el, fii sigur că îți vei transforma încet-încet obiceiurile și vei dori să îl savurezi cel puțin o dată pe zi. Atunci vei ști că îți dorești să investești în instrumentele tradiționale de matcha care te vor ajuta să obții gustul perfect și bucuria/magia ritualului.

Chasen – Pămătuf 

Dintre toate instrumentele folosite la prepararea Matcha, cu siguranță chasen-ul este cel mai important. Este cel care te va ajuta cu adevărat să mixezi Matcha și să obții o spumă incredibilă (atunci când este utilizat corespunzător!)

pamatuf pentru matcha

Sursa foto: freepik.com

Chasen-ul este fabricat din bambus, dintr-o singură bucată asemănătoare unui tub. Din acest „tub” se păstrează partea de jos ( ca să îl poți prinde cu mâna când prepari Matcha), iar din partea de sus se taie firele care îl fac să semene cu o mătură în miniatură si care ajută la mixarea și dizolvarea pudrei în apă. Acestea diferă ca număr de la un chasen la altul – unele au 80 de fire , altele 120). Chasen-ul este un instrument delicat care necesită atenție și îngrijire adecvată. Atunci când îl cumperi, asigură-te că ești deja informat  despre modul de îngrijire, astfel încât să îl poți păstra cât mai mult timp posibil.

Chawan – Bol

În limba română, „chawan” se traduce  „castron” sau „bol”. Literalmente, este un castron/bol pentru ceai, este cel în care pregătesti, serveșți și îți bei Matcha. Probabil că deja ai văzut pe internet, există o mulțime de modele, stiluri și dimensiuni de chawan.

Cum/ în funcție de ce anume alegi un chawan?

Te poți ghida după anumite criterii sau nu; dacă eșți o persoană practică, vei alege în funcție de asta, dacă ești mai aplecat către latura estetică, clar frumusețea bolului va fi cea care te va face să îl alegi 😊

Dar într-adevăr, sunt câteva criterii în funcție de care ele se produc. În Japonia în mod special ele se fabrică ținând cont de modul și perioada în care acestea vor fi utilizate. Concret, bolurile mai puțin adânci sunt folosite în timpul verii, iar cele mai adânci sunt folosite în timpul iernii.

Desigur, tu poți ține cont de lucrul acesta sau nu – îți cumperi pur și simplu bolul care îți place ca design, care îți inspiră o stare sau o senzație aparte.

Cele mai multe boluri sunt pictate manual, iar japonezii denumesc aceste boluri artizanale într-un mod foarte poetic, în funcție de starea/viziunea artistului din acel moment.

Bol matcha

Sursa foto: freepik.com

Din punct de vedere practic, cu siguranță că vei alege un bol cu o dimensiune echilibrată: să poți să îl cuprinzi confortabil cu ambele mâini, dar și să simți că are suficient spațiu pentru a-ți mixa  cum trebuie Matcha în interiorul său cu ajutorul pamatufului.

Dacă te întrebi ce anume are atât de special acest chawan și de ce nu poți folosi pur și simplu un bol pentru supă sau cereale…ei bine, are! Are partea inferioară plată/ dreaptă, astfel că ai suficient  spațiu de amestecare pentru  a obține o spumă perfectă (din nou, doar dacă ai Matcha de calitate!) și (foarte important) pentru a nu deteriora vârfurile pămătufului.

Chashaku – Lingură de măsură

Chashaku este o piesă din bambus frumos lucrată, delicată: este făcută special astfel, pentru a lua cu ușurință Matcha din Natsume (cuția specială japoneză pentru ceai) sau din punga în care l-ai cumpărat și a-l doza în mod corect când îl pui în chawan. Cantitatea de Matcha pe care o măsoară este de aproximativ 1 gram de matcha (la pregătire se folosesc de obicei 2 astfel de linguri).

Întreținere:
Dacă matcha se lipește de chashaku, doar curățați-o cu o cârpă uscată. Nu folosiți niciodată cârpa umedă, pentru că ceaiul va începe să intre în pori și să distrugă bambusul.

Mod de utilizare:
! Nu utilizați niciodată chashaku dacă este cumva umed – veți afecta atât calitatea ceaiului din cutie, cât și lingura
! Păstrați chashaku întotdeauna uscat, ștergându-l cu o cârpă curată și uscată după fiecare folosire
! Nu îl păstrați la lumina directă a soarelui și evitați temperaturile ridicate.

Furui – Sită pentru cernere

Cernerea Matcha înainte de mixarea cu apă ajută la crearea unei băuturi mai fine deoarece „bulgării” care se formează se vor sparge și vor fi ușor de amestecat, iar spuma creată va fi minunată ( dacă Matcha este de calitate!)

Kusenaoshi– Suport ceramic pentru pămătuf

Acest instrument nu este implicat direct în prepararea Matcha, însă joacă un rol important în menținerea în formă excelentă și prelungirea vieții chasenului tău. Kusenaoshi permite pămătufului să-și păstreze forma și să se usuce foarte bine, fără risc de a se mucegăi. După ce speli pămătuful pur și simplu îl așezi pe kusenaoshi și asta e tot!

Chakin – Șervet pentru uscarea chawan-ului

În Ceremonia ceaiului, chakin-ul este un element foarte important – este șervetul din bumbac folosit pentru a usca chawan-ul după ce a fost încălzit cu apă fierbinte înainte de a pregăti Matcha. Desigur că după folosire se curăță și se lasă să se usuce.

Hishaku – Polonic din bambus pentru apă

Hishaku este folosit în mod tradițional la ceremoniile ceaiului pentru a turna apă fierbinte din ceainic în bolul în care urmează să prepari Matcha. Are un mâner foarte lung pentru a te feri de accidente (arsuri), iar cupa în general este de două dimensiuni, astfel încât să rețina exact cantitatea de apă necesară pentru Usucha (ceai subțire) sau Koicha (ceai gros).

Hishaku nu este folosit doar pentru că face ceremonia de ceai să aibă o atmosfera specifică și autentică, dar este și practic: cel mic are cantitatea potrivită de apă pentru un Koicha ( 45 ml),  iar cel mare pentru Usucha (90 ml).

Dacă obișnuiești să bei ceaiul în ambele feluri, desigur că îl poți achiziționa doar pe cel mare pe care îl umpli total sau pe jumătate, în funcție de ce fel de Matcha vrei să prepari.

Înainte de prima utilizare, întotdeauna:
– clătiți-l cu apă fierbinte și lăsăți-l să se usuce în mod natural.

Mod de utililizare:
Folosiți-l exclusiv pentru apă!

Întreținere și curățare:
Hishaku nu are nevoie de multă curățare atâta timp cât este folosit doar pentru apă; tot ce aveți de făcut este să îl clătiți puțin cu apă călduță sau rece și să va asigurați întotdeauna că se usucă complet înainte de a-l depozita într-un spațiu închis.

! Clătiți-l exclusiv manual, nu îl spălați în mașina de spălat vase
! Nu utilizați  detergent de vase sau vreun uscător electric, ambele atacă lemnul
! Nu îl lăsați niciodată în apă; odată folosit, se scoate din apă, se clătește ușor și se lasă la uscat în afară oricărui dulap, până la uscarea completă

Depozitare:
Ar fi minunat să îl păstrați într-un loc ventilat și care are și puțină umiditate; bambusul este un material sensibil și dacă  este depozitat într-un loc prea cald și foarte uscat se poate crăpa.

 

Nu neapărat, dar ele fac o mare diferență. Poți amesteca matcha și cu un frother electric, însă chawan-ul, chasen-ul și chashaku-ul oferă o experiență autentică și ajută la obținerea unei spume fine, așa cum este tradiția japoneză.

Chawan” este denumirea bolului tradițional pentru matcha în limba japoneză. Forma lui rotundă și pereții înalți sunt gândiți pentru a facilita amestecarea ceaiului cu telul de bambus (“chasen”) și pentru a preveni stropirea. În plus, fiecare chawan are un design unic, inspirat de filosofia “wabi-sabi”.

Da, dar textura nu va fi aceeași. Chasen-ul, (telul din bambus), este special conceput pentru a încorpora aer în matcha și pentru a crea acea spumă catifelată. Un mixer electric sau un frother poate fi o alternativă modernă, dar experiența tradițională se pierde.

Înainte de utilizare, se recomandă să îl înmoi min. 30 de minute în apă fierbinte pentru a-l face mai flexibil și pentru a “înflori”, adică a-i permite să-și deschidă firele. După folosire, clătește-l cu apă caldă fără detergent și lasă-l să se usuce pe suportul special (kusenaoshi) pentru a-și păstra forma.

Chashaku” este lingurița de bambus folosită pentru a doza matcha. De obicei, două măsuri de chashaku (aproximativ 2 g) sunt suficiente pentru un bol de matcha “usucha” (subțire). Forma sa curbată și dimensiunile precise oferă o dozare constantă și fac parte din ritualul tradițional.

Da. Fiind foarte fină, pudra de matcha tinde să formeze cocoloașe. Folosirea sitei speciale de cernere asigură o băutură mai catifelată, cu o textură uniformă și o spumă mai densă.

Prepararea matcha cu altceva decât ustensilele speciale va face experiența mai puțin plăcută și nici nu te vei bucura cu adevărat de o băutură de calitate, chiar dacă pudra de matcha este excepțională. Așa că tu decizi: desigur că vei putea bea Matcha și așa, dar gustul și textura nu se vor compara cu umul preparat în mod tradițional. Sfatul nostru este să alegi un set de matcha care include ustensilele de bază: chawan, chasen, chashaku, kusenaoshi și furui (sită). Astfel, ai tot ce îți trebuie pentru a începe ritualul acasă și a te bucura compet de gust și experiență.

Durata de viață a unui chasen depinde de cât de des îl folosești, dar mai ales se cum îl îngrijești. În general, un chasen de calitate poate rezista între câteva luni și un an. Dacă observi că firele se rup sau se deformează, este timpul să îl înlocuiești.

Chasen: secretul unui matcha perfect spumos

Un bol de matcha reușit nu este definit doar de calitatea pudrei de ceai verde, [...]

Matcha Uji și sustenabilitatea – practici agricole, impact ecologic și etic

Consumatorii devin tot mai conștienți de impactul produselor asupra mediului, sustenabilitatea a devenit un criteriu [...]

3 pudre botanice pentru un ten tânăr și luminos – hibiscus, sakura și black goji

Într-o lume în care căutăm constant soluții naturale pentru a ne îngriji pielea, pudrele botanice [...]

Iced Hojicha Latte – ce este, cum se prepară și de ce să îl încerci vara asta

Vara este anotimpul perfect pentru descoperiri culinare răcoritoare, iar în lumea băuturilor cu personalitate, iced [...]

Calabaza, bombilla și tradiția: cultura și farmecul ceaiului yerba mate

Yerba mate sau ceaiul mate este o băutură cu tradiție în America de Sud și [...]

Rooibos: ce este ceaiul rooibos și ce beneficii are pentru sănătate

Într-o lume tot mai preocupată de sănătate și de stilul de viață echilibrat, interesul pentru [...]

Delicatese dulci pentru Mărțișor: răsfață-te și tu cu rețeta noastră de ciocolată cu Matcha

Acum că suntem la câteva ”minute” de primăvară, ne-am gândit să aducem în casele voastre [...]

Ceremonia ceaiului între război și pace

O manifestare fizică a budismului Zen, ceremonia ceaiului sau calea ceaiului cunoscută și sub denumirea [...]

142.00 lei TVA inclus
-10%
Prețul inițial a fost: 290.00 lei.Prețul curent este: 261.00 lei. TVA inclus
148.00 lei TVA inclus
110.00 lei TVA inclus

1 thoughts on “INSTRUMENTELE FOLOSITE LA PREPARAREA MATCHA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PUNCTE DE RECOMPENSA
  • Register Your Self and Earn
    200 Points
  • Place The Order and Earn Points Earn 50 Points on every 100.00 lei spent
  • Write Review
    Write reviews and earn 30 Point
  • image
    Apply Points on Cart Total

    Conversion Rule : 1.00 lei = 10 Point

PUNCTE DE RECOMPENSA PUNCTE DE RECOMPENSA

10 % reducere la prima ta comandă, dacă te abonezi acum la newsletter ul nostru. Promitem să-ți trimitem vești într-un ritm care să nu te deranjeze!

Abonează-te acum!

x