Cel mai mare maestru al ceremoniei ceaiului: Rikyu și influența lui asupra culturii japoneze

Blogul nostru este locul în care ne dorim să vă supunem atenției informații utile despre produsele noastre sau în care vă punem la dispoziție rețete. Însă tot aici, din când în când, ne desprindem de lumea occidentală și pășim spre lumi învelite în mister și spre timpuri apuse din care izvorăsc tradiții și ritualuri vechi de secole. Articolul de față este una dintre aceste ocazii și vă invităm și pe voi să ne însoțiți pe cărări mai puțin bătute de noi, europenii. Așadar, astăzi vă povestim despre maestrul Sen no Rikyu , despre chashitsu sau sukiya – căsuța pentru ceai, locul în care matcha devine un ritual ce ne deschide poarta spre spiritualitate iar divinul poartă veșminte de culoarea jadului și despre chawan – bolul pentru matcha folosit în ceremonia ceaiului.

Cum a apărut și ce este Sukiya – căsuța pentru ceai 

Prima ideogramă a cuvântului sukiya avea înțelesul de ”lăcaș al imaginației” dar ea a fost înlocuită ulterior de diferiți maeștri ai ceremoniei ceaiului care au modificat-o conform cu propriile viziuni ale acestei ceremonii. Astfel sukiya a căpătat înțelesurile de: ”lăcaș al simplității” căci este lipsită de orice element care ar putea să distragă de la  atenția de la ceremonia propriu-zisă; ”lăcaș al asimetriei” pentru că este locul care trebuie să ilustreze perfecțiunea lucrurilor imperfecte, conceptul ce stă la baza ceremoniei ceaiului.

Până la apariția căsuței pentru ceai ca structură separată, ceremonia ceaiului avea loc într-o cameră a casei, dedicată acestui scop. În perioada Muromachi ceremonia ceaiului se transformă prin intervenția filosofului Rikyu, considerat și astăzi a fi cel mai mare maestru al acestei ceremoniei în Japonia. Ca urmare a influenței sale, ceremonia ceaiului devine ”calea ceaiului”, o ceremonie bazată pe ”puritate, liniște, respect și simplitate”. 

Rikyu aplică aceleași principii și în arhitectura primei sukiya, o construcție de dimensiuni mici ce consta în: camera pentru ceai, potrivită pentru cel mult cinci invitați; midsuya  – o anticameră folosită pentru spălarea ustensilelor și vaselor folosite în timpul ceremoniei; machiai – veranda pe care oaspeții așteptau să fie poftiți înăuntru. Deși nu este o componentă a căsuței, roji – cărarea îngustă din lespezi de piatră neregulate ce conducea oaspeții prin grădină către sukiye, este adesea menționată ca parte a arhitecturii căsuței pentru ceai. 

Gândită să ilustreze simplitate austeră, sukiye este construită din materiale de calitate de către cei mai buni tâmplari ai vremii și contrastează enorm cu arhitectura elaborată și opulentă, contemporană apariției sale. Acest lucru face însă parte dintr-un curent specific epocii, o perioadă în care Japonia lasă în urmă estetica chinezească, atât de iubită până atunci. 

Ceramica japoneză

Sukiya nu este singurul exponent al esteticii simplității, mai bine cunoscută ca wabi sabi. Principiile budismului zen, practicat de Rikyu, își fac simțită prezența și în modul în care era decorat interiorul caselor de ceai dar și în obiectele folosite în timpul ceremoniei ceaiului: ustensile și boluri pentru matcha făurite de artizani japonezi, obiecte decorative autohtone vin să înlocuiască porțelanurile elaborate, importate din China.

Rikyu își pune amprenta și pe ceramica japoneză și desenează un chawan pe care îl făurește Chojiro, un artizan din Kyoto. Chawan-urile făcute de Chojiro aveau să primească recunoaștere oficială din partea lordului japonez Toyotomi Hideyoshi, prieten cu Sen no Rikyu, care acordă urmașului lui Chojiro o pecete din aur cu ideograma Raku ce semnifică plăcere, bucurie.

Cum se reflectă wabi sabi în chawan-urile raku? Bolurile din ceramică raku au margini neregulate și sunt simple, lipsite de elemente decorative, modelate cu mâna, fără ajutorul roții olarului. Astfel, bolurile raku lucrate exclusiv în culorile negru și roșu, se integrează perfect într-o ceremonie a ceaiului pe care Sen Rikyu o întoarce către frumusețea imperfecțiunii.

Prietenia lui Rikyu cu daimyo – ul japonez Toyotomi Hideyoshi avea să îl coste viața. În urma unei discuții aprinse lui Sen no Rikyu i se ordonă să-și pună capăt vieții prin seppuku, o formă de sinucidere ritualică. Ca ultim act, Sen no Rikyu a găzduit o ceremonie a ceaiului, la sfârșitul căruia a oferit oaspeților obiectele folosite în timpul ceremoniei, cu excepția chawan-ului pe care l-a spart spunând : ”Această cupă otrăvită de buzele ghinionului nu va mai fi folosită niciodată de oameni”. 

Moartea lui Sen no Rikyu nu a însemnat însă sfârșitul influenței acestuia asupra culturii japoneze. La un an după moartea sa, Toyotomi Hideyoshi a început construcția unui palat extravagant care, la ordinele lordului japonez, a fost decorat în spiritul wabi sabi ca semn de omagiu adus prietenului său, Sen no Rikyu. Urmașii direcți ai maestrului au fondat cele mai importante școli ale ceremoniei ceaiului din Japonia: Omotesenke, Urasenke și Mushakōjisenke. Cele trei școli funcționează și astăzi după regulile și principiile stabilite de Rikyu și aparțin descendenților săi care îl comemorează anual prin ceremonii ale ceaiului denumite Rikyū-ki.