La achiziționarea acestui produs vei primi 190 puncte cadou – dacă ai un cont pe site-ul nostru.
Iubitorii de matcha vor descoperi în acest set toate cele de trebuință pentru prepararea corectă a unui bol de matcha. Setul nostru vă permite să recreați și voi faimoasa ceremonie japoneză a ceaiului și este în același timp un cadou minunat pentru cei care apreciază matcha și cultura japoneză.
Setul pentru matcha conține
- Matcha CEREMONIAL 30g – Un matcha organic din regiunea japoneză Uji, o zonă cu tradiție în producția de matcha de calitate. Matcha de grad ceremonial este obținută din frunzele de ceai din prima recoltă. Pentru matcha de grad ceremonial sunt alese doar cele mai tinere și mai fragede frunze care apoi sunt măcinate fin în mori de piatră tradiționale. Matcha Ceremonial este de culoare verde smarald, are note dulci și gust umami intens și o textură fină ceea ce permite omogenizarea rapidă în apă, cu ajutorul unui chasen. Instrucțiuni video pentru prepararea corectă a ceaiului matcha, găsești aici.
- Bol artizanal pentru Matcha – bolul poate fi alb sau negru în funcție de disponibilitatea acestuia în stoc la momentul comenzii. Vă invităm ca la finalizarea comenzii să precizați culoarea pe care o preferați.
- Lingură de măsură din bambus – extrem de utilă pentru că vă ajută să ”ridicați” exact cantitatea de matcha necesară preparării unui bol de ceai: în funcție de concentrația dorită, sunt necesare 1 sau 2 linguri de măsură pentru un bol de matcha.
- Pămătuf din bambus indispensabil pentru mixarea corectă a pudrei de ceai verde.
- Suport ceramic pentru pămătuf – în funcție de stocurile disponibile în momentul comenzii, suportul poate fi negru, bleu, verde sau vernil. Precizați la finalizarea comenzii culoarea pe care o preferați și vom trimite suportul dorit (cu condiția să fie pe stoc).
- Sită pentru Matcha
- Cutie pentru depozitarea ceaiului – cutie metalică cu capacitatea de 50 g
guimanbianca (proprietar verificat) –
Setul pentru Matcha este extraordinar. L-am primit ambalat cu foarte multă grijă și atenție. Mi-a plăcut foarte mult că, înainte de a livra comanda, m-au întrebat ce culoare doresc să fie bolul și cutia pentru ceai. Acest lucru mi-a transmis faptul că sunt atenți la dorințele clienților.
Experiența Matcha a fost minunată pentru mine, iar gustul este mai mult decât mă așteptam.
Mulțumesc!
Ilie Mirela (proprietar verificat) –
Am inceput sa cochetez cu ceaiul matcha de aproximativ un an, insa am cumparat doar din supermarket si nu am fost asa incantata de gust.
Eram in cautare de un ceai matcha de calitate si v am descoperit datorita canalului Larisa in Los Angeles, o mare bautoare de matcha.
Am apreciat foarte mult modul de impachetare al coletului, faptul ca am fost sunata inainte de livrare si intrebata ce culoare prefer sa aiba setul comandat ( alb sau negru), scrisoarea din pachet, scrisa de mana si nu in ultimul rand, gustul minunat al ceaiului, care nu se compara cu ceea ce beam eu pana acum si credeam ca este matcha de calitate.