Mai puțin cunoscută la noi, Clitoria Ternatea, butterfly pea sau fasolea fluturilor este o plantă ale cărei flori sunt folosite ca remediu în medicina populară de secole. În medicina ayurvedică florile de clitoria ternatea sunt folosite pentru a îmbunătăți memoria, ca tratament pentru fertilitate sau ca afrodisiac.
În Thailanda și Vietnam ceaiul de fasolea fluturilor se amestecă cu mentă, miere și lămâie și se folosește ca băutură relaxantă pentru seară, care calmează și favorizează un somn bun. Proprietățile sale relaxante sunt și motivul pentru care acest ceai este adesea servit în centrele spa și wellness.
Ceaiul albastru sau ceaiul de butterfly pea este bogat în antioxidanți, flavonoide, polifenoli și proantocianidin – un polifenol cu efecte similare cu cele ale insulinei. Ca urmare consumul de ceai de flori de buterfly pea este recomandat în curele de slăbire, reduce durerile și contribuie la sănătatea părului, a unghiilor și a pielii.
De asemenea, superbele flori albastre sunt folosite în bucătăria asiatică drept coloranți naturali; în Malaezia se produce mult sirop albastru, în Thailanda se colorează cu el deserturile și orezul lipicios. În Birmania florile sunt înfășurate în aluat și prăjite.
Cum prepar ceaiul de Butterfly Pea
Florile de clitoria ternatea se pot combina cu ceaiul de mentă, cu ceaiul de flori de hibiscus sau cu ceaiul din flori de lavandă. Pentru că este un ceai cu gust neutru puteți adăuga în el extract sau sirop de vanilie ori sirop de soc. Puteți consuma ceaiul fierbinte sau rece dar pentru a vă bucura de culoarea sa spectaculoasă folosiți căni sau cești din sticlă transparentă. Cei ce doresc variație pot adăuga o picătură de lămâie în ceai și astfel ceaiul albastru se va transforma în ceai mov-lila.
Ingrediente: flori de Butterfly Pea (Clitoria Ternatea), 100% naturale
Dozaj: 1 linguriță de măsură la 500 ml de apă
Temperatura apei: 100 °C
Timp de infuzare: 6-8 minute
Mirela (proprietar verificat) –
Este ce am cautat, iar infuzia albastra este inedita.
Catalin (proprietar verificat) –
Excellent 👍 si faptul ca poti sa te joci cu culorile in functie de PH de la ce se poate adauga este un super bonus